Se spune din batrani ca fiecare copil acolo sus la Doamne Doamne inainte de a veni pe lume isi alege parintii...eu cred ca asa este ...ca doar oamenii batrani sunt intelepti..si nu scot ei degeaba invataturi celebre.
Eu am citit CV-urile parintilor mei din biroul lui Doamne Doamne si m-am decis: ii angajez pe viata! Despre cum am ajuns sa fiu al lor si ei ai mei...ii dau cuvantul mamicii mele:
Am inceput sa scriu aceasta postare de vreo 50 ori si am sters totul tot de atatea ori...am impresia ca orice cuvant as scrie, in orice fraza l-as introduce, finalul tot nu ilustreaza intamplarile, sentimentele si bucuriile petrecute atunci.
Povestea lui Razvan a inceput prin-un vis ciudat si contrar realitatii...ma visasem pe patul unui spital, operata de apendice (am mai fost odata)...acolo in vis imparteam o rezerva cu un bebe care plangea foarte tare. Cand a intrat asistenta am rugat-o sa duca acel bebe la mama lui. In loc sa duca bebele , asistenta mi-a zambit si m-a felicitat pentru baietelul sanatos ..care era al meu.
Degeaba incercam sa-i explic ca eu nu am fost nici macar insarcinata ..deci, nu aveam cum sa-l fi nascut eu ...tot acea asistenta imi spunea ca Dr meu m-a stiut fricoasa si mi-a facut cezariana sub pretextul unei operatii de apendice. Bun...daca tot aveam un bebe in vis, am incercat variante de nume...tot visul numai Lucas~Andrei/Luca~Andreas imi iesea.
A venit dimineata, am povestit visul sotului..ne-am amuzat de situatie..am povestit mamei
(care a spus ca-i de la Dumnezeu un semn) si am justificat necesitatea unei cariere solide inaintea unui bebe.
Timpul a trecut si prin septembrie 2008 m-am hotarat sa-mi urmez si sa-mi indeplinesc visul de a deveni "avocat celebru"...mi-am cumparat cartile de pe piata, m-am apucat de invatat si...ma gandeam cu emotie la ce urma sa-mi rezerve viitorul. Imi era teama ca in primii ani nu o sa castig nimic sau ca o sa castig mai nimic...aveam nevoie de un venit fix garantat pentru a acoperi ratele la casa...eram constienta ca in primii ani ca avocat nu ai "sansa asta"...si ca sa fiu si mai stresata, familia se impotrivea acestui plan datorita problemelor mele de sanatate (tiroida).
Mi-am zis atat:"Doamne Ajuta-ma si indruma-ma sa fac alegerea potrivita"!
In 20 oct ma plangeam unei bune prietene ca la 14 zile de la CM(28 oct) ar trebui sa ma internez pentru niste investigatii la Parhon si CM intarzia sa apara...
Foarte calma si sigura pe ea, prietena mea mi-a zis "ai o sclipire in ochi, esti gravida"..m-a luat rasul si enervarea in acel moment..nu aveam cum sa fiu insarcinata si chiar nu era momentul. Sigura pe "semnele ei" prietena mea mi-a luat un test de sarcina (cel din imagine) si m-a rugat sa-l fac...l-am facut si...
-a iesit cu doua linii-
In 21 oct 2008--primul eco
Daca va asteptati sa va descriu sentimentele surprinse in fotografiile de mai sus, sa stiti ca nu s-au inventat cuvinte...era o bucurie imensa, o teama pe masura, un sentiment de putere absoluta si o senzatie de impacare, liniste cu mine. (nu ca fusesem certata eu cu mine..da eram cam zbuciumata).
Sarcina a fost cu bune si cu rele...."am reusit" sa slabesc datorita greturilor 8 kg in 12 saptamani, am avut insomnii dar am si facut anumite lucruri pe care unii le-ar incadra la"sport extrem"...am facut scoala de soferi in perioada sarcinii si mi-am luat permisiul de conducere din incercarea nr 3 in saptamana 37 de sarcina .
"ZIUA CEA MARE"
A venit si "ziua cea mare" intr-o noapte la ora 2,15!
M-a luat un "nu-stiu-ce" si m-am pus in 13 iunie 2009 pe la ora 22 pe calcat..si am calcat pana spre ora 00,30 cand m-am descis ca este timpul de baita si somn.Dupa ce mi-am facut o baie cum imi placea mie, m-am dus langa tati in living care privea un film. Dupa cateva rugaminti de "hai la somn", m-a furat actiunea filmului si am mai ramas o ora la TV.
1,30 ne-am pus in pat, am atipit
2,15 o durere puternica , puternica mi-a "fulgerat" burtica. Uau ce contractie dureroasa am avut. Am sperat ca trece..m-am culcat la loc. La 9 minute dupa a venit alta..imi spuneam ca mai am de purtat burtica inca vreo 9 zile si ca nu era timp sa vina pe lume taman in noaptea aia in care eu eram obosita/nedormita.Si taman atunci a inceput "joaca"...
Simteam o nevoie acuta de a merge la wc..ajungeam urinam...aveam puterea de a controla totul si eram convinsa ca nu-i lichidul. (era incolor, inodor). Ajungeam in pat si iar vroiam la baie..ajunsesem sa cred ca racisem ff tare..Ma certam in gand ca nu am fost atenta cu statul desculta ..mai ales in ultima perioada a sarcinii. Intre o contractie pe care eu o tratam cu No-Spa si o tura la baie, ma gandeam la ce riscuri se supune o femeie in ultima perioada a sarcinii..daca nu-si doarme noptile si ma gandeam negresit ca sa spun lucrul asta si fetelor din forum.
Dupa o ora de contractii si mers la baie..am decis sa dau un telefon la Brasov (Clinica Eva) si asteptam sa mi se spuna ca-i travaliu fals.:)
La telefon mi-a raspuns zana cea buna (LOREDANA) si m-a rugat sa-mi iau bagajelul, sotul ..sa trec pe la maternitatea din Sibiu pentru un control care avea sa decida daca era momentul sa plec 135 km sau sa raman in oras. Dupa ce am inchis telefonul,s-au rupt membranele. Atunci am stiut ca mai am cateva ore pana cand am sa primesc DARUL de la DOAMNE DOAMNE!
Am ajuns in jur de ora 04.00 la Maternitatea din Sibiu, am batut la usi...in geamuri..si dupa vreo 15 minute am fost intampinata de o doamna trezita din somn cu o fraza "potrivita" perfect momentului : "ce vrei?"
.........................le-am explicat ce se intamplase pana atunci si am solicitat un control. Am fost informata ca sunt o inconstienta, ca pun viata copilului in pericol si ca TREBUIE sa raman sa nasc in Sibiu deoarece sunt fff dilatata. Au facut tot felul de glume vis-a-vis de nasterea in apa..incercau sa ma sperie si totodata sa ma convinga ca trebuie sa raman in Sibiu.
SA VA FIE RUSINE PENTRU FAPTUL CA IN LOC SA-MI DATI UN AJUTOR MI-ATI SEMANAT SI MAI MULTA TEAMA IN SUFLET, SA VA FIE RUSINE CA DORMEATI SI SA VA FIE SI MAI RUSINE CA MI-ATI ADMINISTRAT TRATAMENT PENTRU OPRIREA CONTRACTIILOR!
(imi cer scuze fata de personalul medical din maternitatea Sibiu care isi face treaba cu devotament si simt al raspunderii)
Am ajuns la Brasov unde am facut cunostinta cu LOREDANA (persoana cu care ma conversasem telefonic pana atunci) si foarte convinsa ca eu sunt ff dilatata, solicitam umplerea bazinului cu apa sa nu cumva sa nasc pe uscat. M-au controlat..eram dilatata 1 cm..mai aveam de asteptat!
Au trecut orele si situatia mea era identica...Loredana ma controla din 30 in 30 min...intre timp ma mai controla si directorul clinicii..rezultatul era acelasi: nu ma dilatam! Cu acordul meu au incercat sa-mi ajute organismul prin toate metodele pe care le aveau la indemana: ulei de ricin, perfuzii, dilatat manual, calciu etc...incet incet, orele treceau, durerea exista...dilatatie 1!
Dupa 3-4 ore petrecute in clinica fara niciun rezultat, directorul a pronuntat pentru prima data cuvantul "cezariana"..am zis ca imi cade tot cerul pe mine si mi se scufunda si toate corabiile. Nu putea sa mi se intample mie una ca asta...dupa ce toata sarcina am zis ca eu nasc in apa, dupa ce mi-a fost teama ca medicul meu sa nu poata fi prezent la nastere, dupa ce am stat cu teama ca nu ajung la EVA...nu puteam eu sa nasc natural (deh, "materialul" prost al pacientului).
Dupa 12 ore de travaliu , dupa durere pana la lacrimi, dupa eforturi zadarnice am acceptat cezariana (scadeau bataile inimii pe contractie si nu se mai putea astepta)...
Toata perioada in care am asteptat sa ma dilat, alaturi de mine ..chiar daca isi terminase programul de la ora 08.00 a stat Loredana (zana noastra) care mi-a promis ca pleaca acasa doar dupa ce ma vede cu bebe in brate! [Iti multumesc din suflet pentru devotament si ajutor..nu stiu daca o sa-ti pot multumi vreodata]
In tot acest timp, medicul meu DR CRISTIAN BAIULESCU mi-a fost un real sprijin atat din punct de vedere medical cat si psihologic. Pe toata perioada sarcinii m-a invatat ca momentul nasterii nu trebuie asociat cu durerea momentului ci cu MIRACOLUL/BUCURIA de a da nastere unei vieti! Am ajuns in sala de cezariene cu zambetul pe buze si cu credinta ca totul o sa fie bine. CUM SE PUTEA ALTFEL?
Tati a fost ataturi de mine, a respirat pe contractie in rand cu mine , a strans din dinti cand durerea atingea culmi nebanuite si m-a imbarbatat in fiecare secunda. Multumesc lui Dumnezeu ca l-am avut pe tati acolo!
A filmat intreaga operatiune si a plans de emotie si bucurie tot timpul.
La ora 14,45 in 14 iunie2009 a venit pe lume Andrei~Razvan, 3080 g, 50 cm cu nota 10!
Nu stiu ce sentimente ati nutrit cand ati citit cele scrise mai sus de mami, dar ei sigur la fiecare lectura retraiesc acele momente, le mai scapa cate o lacrima, se uita la mine...nu le vine sa creada ce mare m-am facut si ii multumesc lui Dumnezeu ca suntem toti 3, FAMILIA MICU!
Am incalecat pe-o sa si v-am prezentat familia mea!
Cu drag, Razvan
Off, mai facut sa plang, mi-ai amintit de nasterea mea, am trecut exact prin ce ai trecut tu, mai putin faza cu vizita la Maternitatea Sibiu. Sa va dea DD multa sanatate si sa vina cat mai repede o surioara
RăspundețiȘtergerefelicitari frumosule! si tie, mamico curajoasa! sa va bucurati impreuna clipa de clipa! va pupam! Alice si Naty cea mica
RăspundețiȘtergereNe declaram fani al blogului lui Razvan Nazdravan. Asteptam boacanele :)
RăspundețiȘtergereRiana si mami
intr-adevar e o poveste ce te face sa lacrimezi.si noi ne-am dorit o nastere naturala si am ajuns la cezariana din aceleasi motive...lipsa dilatatiei...si noi ne-am incapatanat ..ne-am dorit sa se nasca natural...dar unele lucruri sunt scrise sa fie intr-un anumit fel.ne bucuram de micutul nostru ca de un dar de la Dumnezeu! simt ca experienta mea a fost unica intr-un fel anume si cred ca pt fiecare mamica este unica..chiar daca uneori se aseamana.praslea al nostru s-a nascut pe 17 iunie 2009 la 3.25 ...3.560kg...il cheama Alexandru-Cristian...si ceea ce am citit despre povestea voastra ma face sa cred ca:NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR! ...nici macar faptul ca ne-am cunoscut! sa va traiasca si sa aveti parte de tot ce e mai frumos! Olteanu Ionela TL
RăspundețiȘtergere